Probably from în + cânta, based on French enchanter. Other theories include a direct derivation from Latin incantāre, present active infinitive of incantō (compare Aromanian ncãntu, ncãntari).
a încânta (third-person singular present încântă, past participle încântat) 1st conj.
infinitive | a încânta | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | încântând | ||||||
past participle | încântat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | încânt | încânți | încântă | încântăm | încântați | încântă | |
imperfect | încântam | încântai | încânta | încântam | încântați | încântau | |
simple perfect | încântai | încântași | încântă | încântarăm | încântarăți | încântară | |
pluperfect | încântasem | încântaseși | încântase | încântaserăm | încântaserăți | încântaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să încânt | să încânți | să încânte | să încântăm | să încântați | să încânte | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | încântă | încântați | |||||
negative | nu încânta | nu încântați |