Unknown. Perhaps from a Vulgar Latin root *invīvulāre, ultimately from Latin vīvus, or from a Vulgar Latin *invibrāre, from Latin vibrō, vibrāre. Another theory considers it possibly a derivation of viu (in its now rare nominal sense of "living being, creature"), through an alternative plural *viuri. [1]
a înviora (third-person singular present înviorează, past participle înviorat) 1st conj.
| infinitive | a înviora | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | înviorând | ||||||
| past participle | înviorat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | înviorez | înviorezi | înviorează | înviorăm | înviorați | înviorează | |
| imperfect | învioram | înviorai | înviora | învioram | înviorați | înviorau | |
| simple perfect | înviorai | înviorași | învioră | înviorarăm | înviorarăți | înviorară | |
| pluperfect | înviorasem | învioraseși | înviorase | învioraserăm | învioraserăți | învioraseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să înviorez | să înviorezi | să învioreze | să înviorăm | să înviorați | să învioreze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | înviorează | înviorați | |||||
| negative | nu înviora | nu înviorați | |||||