εὐτυχέω (eutukhéō, “to have good fortune”) + -μα (-ma, “instance of”)
εὐτῠ́χημᾰ • (eutŭ́khēmă) n (genitive εὐτυχήματος); third declension (Attic, Koine)
Case / # | Singular | Dual | Plural | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Nominative | τὸ εὐτῠ́χημᾰ tò eutŭ́khēmă |
τὼ εὐτῠχήμᾰτε tṑ eutŭkhḗmăte |
τᾰ̀ εὐτῠχήμᾰτᾰ tằ eutŭkhḗmătă | ||||||||||
Genitive | τοῦ εὐτῠχήμᾰτος toû eutŭkhḗmătos |
τοῖν εὐτῠχημᾰ́τοιν toîn eutŭkhēmắtoin |
τῶν εὐτῠχημᾰ́των tôn eutŭkhēmắtōn | ||||||||||
Dative | τῷ εὐτῠχήμᾰτῐ tôi eutŭkhḗmătĭ |
τοῖν εὐτῠχημᾰ́τοιν toîn eutŭkhēmắtoin |
τοῖς εὐτῠχήμᾰσῐ / εὐτῠχήμᾰσῐν toîs eutŭkhḗmăsĭ(n) | ||||||||||
Accusative | τὸ εὐτῠ́χημᾰ tò eutŭ́khēmă |
τὼ εὐτῠχήμᾰτε tṑ eutŭkhḗmăte |
τᾰ̀ εὐτῠχήμᾰτᾰ tằ eutŭkhḗmătă | ||||||||||
Vocative | εὐτῠ́χημᾰ eutŭ́khēmă |
εὐτῠχήμᾰτε eutŭkhḗmăte |
εὐτῠχήμᾰτᾰ eutŭkhḗmătă | ||||||||||
Notes: |
|