articula
articula
articulā
articula
Borrowed from French articuler and its source, Latin articulō.
a articula (third-person singular present articulează, past participle articulat) 1st conj.
infinitive | a articula | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | articulând | ||||||
past participle | articulat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | articulez | articulezi | articulează | articulăm | articulați | articulează | |
imperfect | articulam | articulai | articula | articulam | articulați | articulau | |
simple perfect | articulai | articulași | articulă | articularăm | articularăți | articulară | |
pluperfect | articulasem | articulaseși | articulase | articulaserăm | articulaserăți | articulaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să articulez | să articulezi | să articuleze | să articulăm | să articulați | să articuleze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | articulează | articulați | |||||
negative | nu articula | nu articulați |
articula