Inherited from Latin būcināre, present active infinitive of būcinō. Perhaps altered from the original form bucina based on the related bucium.
a buciuma (third-person singular present buciumă, past participle buciumat) 1st conj.
infinitive | a buciuma | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | buciumând | ||||||
past participle | buciumat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | bucium | buciumi | buciumă | buciumăm | buciumați | buciumă | |
imperfect | buciumam | buciumai | buciuma | buciumam | buciumați | buciumau | |
simple perfect | buciumai | buciumași | buciumă | buciumarăm | buciumarăți | buciumară | |
pluperfect | buciumasem | buciumaseși | buciumase | buciumaserăm | buciumaserăți | buciumaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să bucium | să buciumi | să buciume | să buciumăm | să buciumați | să buciume | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | buciumă | buciumați | |||||
negative | nu buciuma | nu buciumați |