conveni m (plural convenis)
convēnī
convenī
Borrowed from French convenir, Latin conveniō, convenīre. Doublet of cuveni, which was inherited.
a conveni (third-person singular present convine, past participle convenit) 4th conj.
False friend of the English word convene. For an equivalent of this word, see convoca
infinitive | a conveni | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | convenind | ||||||
past participle | convenit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | convin | convii | convine | convenim | conveniți | convin | |
imperfect | conveneam | conveneai | convenea | conveneam | conveneați | conveneau | |
simple perfect | convenii | conveniși | conveni | convenirăm | convenirăți | conveniră | |
pluperfect | convenisem | conveniseși | convenise | conveniserăm | conveniserăți | conveniseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să convin | să convii | să convină | să convenim | să conveniți | să convină | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | convino | conveniți | |||||
negative | nu conveni | nu conveniți |