dējugā
From des- + jug or from a Vulgar Latin root *disiugāre, from Latin dis- + iugāre. Compare deiugāre. Cf. also Aromanian dizgiug, dizgiugari.
a dejuga (third-person singular present dejugă, past participle dejugat) 1st conj.
infinitive | a dejuga | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | dejugând | ||||||
past participle | dejugat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | dejug | dejugi | dejugă | dejugăm | dejugați | dejugă | |
imperfect | dejugam | dejugai | dejuga | dejugam | dejugați | dejugau | |
simple perfect | dejugai | dejugași | dejugă | dejugarăm | dejugarăți | dejugară | |
pluperfect | dejugasem | dejugaseși | dejugase | dejugaserăm | dejugaserăți | dejugaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să dejug | să dejugi | să dejuge | să dejugăm | să dejugați | să dejuge | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | dejugă | dejugați | |||||
negative | nu dejuga | nu dejugați |