Inherited from Latin dēspicāre, present active infinitive of despicō (“to cleave or cut the bowels (of an animal), empty a sacrificial animal”). Compare Aromanian disic, dischic, Megleno-Romanian dispic.
a despica (third-person singular present despică, past participle despicat) 1st conj.
infinitive | a despica | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | despicând | ||||||
past participle | despicat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | despic | despici | despică | despicăm | despicați | despică | |
imperfect | despicam | despicai | despica | despicam | despicați | despicau | |
simple perfect | despicai | despicași | despică | despicarăm | despicarăți | despicară | |
pluperfect | despicasem | despicaseși | despicase | despicaserăm | despicaserăți | despicaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să despic | să despici | să despice | să despicăm | să despicați | să despice | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | despică | despicați | |||||
negative | nu despica | nu despicați |
despica