detona
detona
dētonā
detona
Borrowed from French détoner, Latin detonare. Doublet of the inherited detuna.
a detona (third-person singular present detonează, past participle detonat) 1st conj.
infinitive | a detona | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | detonând | ||||||
past participle | detonat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | detonez | detonezi | detonează | detonăm | detonați | detonează | |
imperfect | detonam | detonai | detona | detonam | detonați | detonau | |
simple perfect | detonai | detonași | detonă | detonarăm | detonarăți | detonară | |
pluperfect | detonasem | detonaseși | detonase | detonaserăm | detonaserăți | detonaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să detonez | să detonezi | să detoneze | să detonăm | să detonați | să detoneze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | detonează | detonați | |||||
negative | nu detona | nu detonați |
detona