Borrowed from Italian dispiacere. By surface analysis, dis- + plăcea.
a displăcea (third-person singular present displac, past participle displăcut) 2nd conj.
infinitive | a displăcea | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | displăcând | ||||||
past participle | displăcut | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | displăc | displăci | displăce | displăcem | displăceți | displăc | |
imperfect | displăceam | displăceai | displăcea | displăceam | displăceați | displăceau | |
simple perfect | displăcui | displăcuși | displăcu | displăcurăm | displăcurăți | displăcură | |
pluperfect | displăcusem | displăcuseși | displăcuse | displăcuserăm | displăcuserăți | displăcuseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să displăc | să displăci | să displăcă | să displăcem | să displăceți | să displăcă | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | displăce | displăceți | |||||
negative | nu displăcea | nu displăceți |