duplica
duplica
duplicā
duplica
Borrowed from French dupliquer, from Latin duplicāre. Doublet of îndupleca.
a duplica (third-person singular present duplică, past participle duplicat) 1st conj.
infinitive | a duplica | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | duplicând | ||||||
past participle | duplicat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | duplic | duplici | duplică | duplicăm | duplicați | duplică | |
imperfect | duplicam | duplicai | duplica | duplicam | duplicați | duplicau | |
simple perfect | duplicai | duplicași | duplică | duplicarăm | duplicarăți | duplicară | |
pluperfect | duplicasem | duplicaseși | duplicase | duplicaserăm | duplicaserăți | duplicaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să duplic | să duplici | să duplice | să duplicăm | să duplicați | să duplice | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | duplică | duplicați | |||||
negative | nu duplica | nu duplicați |
duplica