Borrowed from French épiloguer.
a epiloga (third-person singular present epiloghează, past participle epilogat) 1st conj.
infinitive | a epiloga | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | epilogând | ||||||
past participle | epilogat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | epiloghez | epiloghezi | epiloghează | epilogăm | epilogați | epiloghează | |
imperfect | epilogam | epilogai | epiloga | epilogam | epilogați | epilogau | |
simple perfect | epilogai | epilogași | epilogă | epilogarăm | epilogarăți | epilogară | |
pluperfect | epilogasem | epilogaseși | epilogase | epilogaserăm | epilogaserăți | epilogaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să epiloghez | să epiloghezi | să epilogheze | să epilogăm | să epilogați | să epilogheze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | epiloghează | epilogați | |||||
negative | nu epiloga | nu epilogați |