exorta
exortā
exorta
Borrowed from French exhorter, from Latin exhortari.
a exorta (third-person singular present exortează, past participle exortat) 1st conj.
infinitive | a exorta | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | exortând | ||||||
past participle | exortat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | exortez | exortezi | exortează | exortăm | exortați | exortează | |
imperfect | exortam | exortai | exorta | exortam | exortați | exortau | |
simple perfect | exortai | exortași | exortă | exortarăm | exortarăți | exortară | |
pluperfect | exortasem | exortaseși | exortase | exortaserăm | exortaserăți | exortaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să exortez | să exortezi | să exorteze | să exortăm | să exortați | să exorteze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | exortează | exortați | |||||
negative | nu exorta | nu exortați |