expurga
expūrgā
expurga
Borrowed from French expurger, from Latin expurgare.
a expurga (third-person singular present expurgă, past participle expurgat) 1st conj.
infinitive | a expurga | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | expurgând | ||||||
past participle | expurgat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | expurg | expurgi | expurgă | expurgăm | expurgați | expurgă | |
imperfect | expurgam | expurgai | expurga | expurgam | expurgați | expurgau | |
simple perfect | expurgai | expurgași | expurgă | expurgarăm | expurgarăți | expurgară | |
pluperfect | expurgasem | expurgaseși | expurgase | expurgaserăm | expurgaserăți | expurgaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să expurg | să expurgi | să expurge | să expurgăm | să expurgați | să expurge | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | expurgă | expurgați | |||||
negative | nu expurga | nu expurgați |
expurga