incita
incita
incita
incitā
incita
Borrowed from French inciter, from Latin incitare.
a incita (third-person singular present incită, past participle incitat) 1st conj.
infinitive | a incita | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | incitând | ||||||
past participle | incitat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | incit | inciți | incită | incităm | incitați | incită | |
imperfect | incitam | incitai | incita | incitam | incitați | incitau | |
simple perfect | incitai | incitași | incită | incitarăm | incitarăți | incitară | |
pluperfect | incitasem | incitaseși | incitase | incitaserăm | incitaserăți | incitaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să incit | să inciți | să incite | să incităm | să incitați | să incite | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | incită | incitați | |||||
negative | nu incita | nu incitați |
incita