incrimina
incrimina
incrimina
incrimina
Borrowed from French incriminer, Medieval Latin incriminare, from Latin criminare.
a incrimina (third-person singular present incriminează, past participle incriminat) 1st conj.
infinitive | a incrimina | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | incriminând | ||||||
past participle | incriminat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | incriminez | incriminezi | incriminează | incriminăm | incriminați | incriminează | |
imperfect | incriminam | incriminai | incrimina | incriminam | incriminați | incriminau | |
simple perfect | incriminai | incriminași | incrimină | incriminarăm | incriminarăți | incriminară | |
pluperfect | incriminasem | incriminaseși | incriminase | incriminaserăm | incriminaserăți | incriminaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să incriminez | să incriminezi | să incrimineze | să incriminăm | să incriminați | să incrimineze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | incriminează | incriminați | |||||
negative | nu incrimina | nu incriminați |
incrimina