infirma
infirma
infirma
īnfirmā
īnfirma
īnfirmā
infirma
Borrowed from French infirmer, from Latin infirmare.
a infirma (third-person singular present infirmă, past participle infirmat) 1st conj.
infinitive | a infirma | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | infirmând | ||||||
past participle | infirmat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | infirm | infirmi | infirmă | infirmăm | infirmați | infirmă | |
imperfect | infirmam | infirmai | infirma | infirmam | infirmați | infirmau | |
simple perfect | infirmai | infirmași | infirmă | infirmarăm | infirmarăți | infirmară | |
pluperfect | infirmasem | infirmaseși | infirmase | infirmaserăm | infirmaserăți | infirmaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să infirm | să infirmi | să infirme | să infirmăm | să infirmați | să infirme | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | infirmă | infirmați | |||||
negative | nu infirma | nu infirmați |
Inflected forms.
infirma
infirma