insinua
insinua
insinua
īnsinuā
insinua
Borrowed from French insinuer, from Latin insinuare.
a insinua (third-person singular present insinuează, past participle insinuat) 1st conj.
infinitive | a insinua | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | insinuând | ||||||
past participle | insinuat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | insinuez | insinuezi | insinuează | insinuăm | insinuați | insinuează | |
imperfect | insinuam | insinuai | insinua | insinuam | insinuați | insinuau | |
simple perfect | insinuai | insinuași | insinuă | insinuarăm | insinuarăți | insinuară | |
pluperfect | insinuasem | insinuaseși | insinuase | insinuaserăm | insinuaserăți | insinuaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să insinuez | să insinuezi | să insinueze | să insinuăm | să insinuați | să insinueze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | insinuează | insinuați | |||||
negative | nu insinua | nu insinuați |