instiga
īnstīgā
instiga
Borrowed from French instiguer, from Latin instigare.
a instiga (third-person singular present instigă, past participle instigat) 1st conjugation
infinitive | a instiga | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | instigând | ||||||
past participle | instigat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | instig | instigi | instigă | instigăm | instigați | instigă | |
imperfect | instigam | instigai | instiga | instigam | instigați | instigau | |
simple perfect | instigai | instigași | instigă | instigarăm | instigarăți | instigară | |
pluperfect | instigasem | instigaseși | instigase | instigaserăm | instigaserăți | instigaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să instig | să instigi | să instige | să instigăm | să instigați | să instige | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | instigă | instigați | |||||
negative | nu instiga | nu instigați |
instiga