interpola
interpola
interpola
interpolā
interpola
Borrowed from French interpoler, from Latin interpolare.
a interpola (third-person singular present interpolează, past participle interpolat) 1st conj.
infinitive | a interpola | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | interpolând | ||||||
past participle | interpolat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | interpolez | interpolezi | interpolează | interpolăm | interpolați | interpolează | |
imperfect | interpolam | interpolai | interpola | interpolam | interpolați | interpolau | |
simple perfect | interpolai | interpolași | interpolă | interpolarăm | interpolarăți | interpolară | |
pluperfect | interpolasem | interpolaseși | interpolase | interpolaserăm | interpolaserăți | interpolaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să interpolez | să interpolezi | să interpoleze | să interpolăm | să interpolați | să interpoleze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | interpolează | interpolați | |||||
negative | nu interpola | nu interpolați |
interpola