invoca
invoca
invocā
invoca
Borrowed from French invoquer, from Latin invocare.
a invoca (third-person singular present invocă, past participle invocat) 1st conj.
infinitive | a invoca | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | invocând | ||||||
past participle | invocat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | invoc | invoci | invocă | invocăm | invocați | invocă | |
imperfect | invocam | invocai | invoca | invocam | invocați | invocau | |
simple perfect | invocai | invocași | invocă | invocarăm | invocarăți | invocară | |
pluperfect | invocasem | invocaseși | invocase | invocaserăm | invocaserăți | invocaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să invoc | să invoci | să invoce | să invocăm | să invocați | să invoce | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | invocă | invocați | |||||
negative | nu invoca | nu invocați |
invoca