Inherited from Latin marmore, ablative singular of marmor, from Ancient Greek μάρμαρος (mármaros, “marble”).
marmură f (plural marmuri)
singular | plural | |||
---|---|---|---|---|
indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
nominative/accusative | (o) marmură | marmura | (niște) marmuri | marmurile |
genitive/dative | (unei) marmuri | marmurii | (unor) marmuri | marmurilor |
vocative | marmură, marmuro | marmurilor |