merita (accusative singular meritan, plural meritaj, accusative plural meritajn)
merita
merita
merita
meritā
Borrowed from French mériter. First attested in 1827.
a merita (third-person singular present merită, past participle meritat) 1st conjugation
In popular usage, especially among less educated speakers, the second sense is frequently used reflexively (se merita. This widespread variation of the verb is however unilaterally proscribed by the language authority.
infinitive | a merita | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | meritând | ||||||
past participle | meritat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | merit | meriți | merită | merităm | meritați | merită | |
imperfect | meritam | meritai | merita | meritam | meritați | meritau | |
simple perfect | meritai | meritași | merită | meritarăm | meritarăți | meritară | |
pluperfect | meritasem | meritaseși | meritase | meritaserăm | meritaserăți | meritaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să merit | să meriți | să merite | să merităm | să meritați | să merite | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | merită | meritați | |||||
negative | nu merita | nu meritați |
merita