Borrowed from French récuser, Latin recusare.
a recuza (third-person singular present recuză, past participle recuzat) 1st conj.
infinitive | a recuza | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | recuzând | ||||||
past participle | recuzat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | recuz | recuzi | recuză | recuzăm | recuzați | recuză | |
imperfect | recuzam | recuzai | recuza | recuzam | recuzați | recuzau | |
simple perfect | recuzai | recuzași | recuză | recuzarăm | recuzarăți | recuzară | |
pluperfect | recuzasem | recuzaseși | recuzase | recuzaserăm | recuzaserăți | recuzaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să recuz | să recuzi | să recuze | să recuzăm | să recuzați | să recuze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | recuză | recuzați | |||||
negative | nu recuza | nu recuzați |