repugnā
repugna
Borrowed from French répugner, from Latin repugnare.
a repugna (third-person singular present repugnă, past participle repugnat) 1st conj.
infinitive | a repugna | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | repugnând | ||||||
past participle | repugnat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | repugn | repugni | repugnă | repugnăm | repugnați | repugnă | |
imperfect | repugnam | repugnai | repugna | repugnam | repugnați | repugnau | |
simple perfect | repugnai | repugnași | repugnă | repugnarăm | repugnarăți | repugnară | |
pluperfect | repugnasem | repugnaseși | repugnase | repugnaserăm | repugnaserăți | repugnaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să repugn | să repugni | să repugne | să repugnăm | să repugnați | să repugne | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | repugnă | repugnați | |||||
negative | nu repugna | nu repugnați |
repugna