From ronț + -ăi, of onomatopoetic origin.
a ronțăi (third-person singular present ronțăie, past participle ronțăit) 4th conj.
infinitive | a ronțăi | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | ronțăind | ||||||
past participle | ronțăit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | ronțăi | ronțăi | ronțăie | ronțăim | ronțăiți | ronțăie | |
imperfect | ronțăiam | ronțăiai | ronțăia | ronțăiam | ronțăiați | ronțăiau | |
simple perfect | ronțăii | ronțăiși | ronțăi | ronțăirăm | ronțăirăți | ronțăiră | |
pluperfect | ronțăisem | ronțăiseși | ronțăise | ronțăiserăm | ronțăiserăți | ronțăiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să ronțăi | să ronțăi | să ronțăie | să ronțăim | să ronțăiți | să ronțăie | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | ronțăie | ronțăiți | |||||
negative | nu ronțăi | nu ronțăiți |