a spârcui (third-person singular present spârcuiește, past participle spârcuit) 4th conj.
infinitive | a spârcui | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | spârcuind | ||||||
past participle | spârcuit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | spârcuiesc | spârcuiești | spârcuiește | spârcuim | spârcuiți | spârcuiesc | |
imperfect | spârcuiam | spârcuiai | spârcuia | spârcuiam | spârcuiați | spârcuiau | |
simple perfect | spârcuii | spârcuiși | spârcui | spârcuirăm | spârcuirăți | spârcuiră | |
pluperfect | spârcuisem | spârcuiseși | spârcuise | spârcuiserăm | spârcuiserăți | spârcuiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să spârcuiesc | să spârcuiești | să spârcuiască | să spârcuim | să spârcuiți | să spârcuiască | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | spârcuiește | spârcuiți | |||||
negative | nu spârcui | nu spârcuiți |