spurca
spurcā
Inherited from Latin spurcāre, present active infinitive of spurcō. Compare Italian sporcare.
a spurca (third-person singular present spurcă, past participle spurcat) 1st conj.
infinitive | a spurca | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | spurcând | ||||||
past participle | spurcat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | spurc | spurci | spurcă | spurcăm | spurcați | spurcă | |
imperfect | spurcam | spurcai | spurca | spurcam | spurcați | spurcau | |
simple perfect | spurcai | spurcași | spurcă | spurcarăm | spurcarăți | spurcară | |
pluperfect | spurcasem | spurcaseși | spurcase | spurcaserăm | spurcaserăți | spurcaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să spurc | să spurci | să spurce | să spurcăm | să spurcați | să spurce | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | spurcă | spurcați | |||||
negative | nu spurca | nu spurcați |