a spânțui (third-person singular present spânțuiește, past participle spânțuit) 4th conj.
infinitive | a spânțui | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | spânțuind | ||||||
past participle | spânțuit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | spânțuiesc | spânțuiești | spânțuiește | spânțuim | spânțuiți | spânțuiesc | |
imperfect | spânțuiam | spânțuiai | spânțuia | spânțuiam | spânțuiați | spânțuiau | |
simple perfect | spânțuii | spânțuiși | spânțui | spânțuirăm | spânțuirăți | spânțuiră | |
pluperfect | spânțuisem | spânțuiseși | spânțuise | spânțuiserăm | spânțuiserăți | spânțuiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să spânțuiesc | să spânțuiești | să spânțuiască | să spânțuim | să spânțuiți | să spânțuiască | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | spânțuiește | spânțuiți | |||||
negative | nu spânțui | nu spânțuiți |