vitupera
vituperā
vitupera
Borrowed from French vitupérer, from Latin vituperare.
a vitupera (third-person singular present vituperează, past participle vituperat) 1st conj.
infinitive | a vitupera | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | vituperând | ||||||
past participle | vituperat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | vituperez | vituperezi | vituperează | vituperăm | vituperați | vituperează | |
imperfect | vituperam | vituperai | vitupera | vituperam | vituperați | vituperau | |
simple perfect | vituperai | vituperași | vituperă | vituperarăm | vituperarăți | vituperară | |
pluperfect | vituperasem | vituperaseși | vituperase | vituperaserăm | vituperaserăți | vituperaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să vituperez | să vituperezi | să vitupereze | să vituperăm | să vituperați | să vitupereze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | vituperează | vituperați | |||||
negative | nu vitupera | nu vituperați |
vitupera