Origine obscură. Semantismul variantei transilvane este în legătura cu derivarea bojogar, s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări, vb. (a pungăși); bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămân” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la greacă βύρσα (búrsa, „pungă”), și să indice un intermediar slav sau neogrec, pentru a explica evoluția lui s la z, cofer rusă birža („pungă”). În acest caz, varianta borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine maghiară borszak („pântece”). Pentru semantism, confer foale.
Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe („testicule”). În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sunt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvânt derivat bojoțel sau bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor).
Rebreanu folosește blohotăi, s. f. (organe interne în general), și bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sunt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Transilvania de Nord) și aflate în legătură cu etimonul maghiar pe care l-am menționat.
| Declinarea substantivului bojoc | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | bojoc | bojoci |
| Articulat | bojocul | bojocii |
| Genitiv-Dativ | bojocului | bojocilor |
| Vocativ | bojocule | bojocilor |