Din turcă çıfıt, çufut („evreu”) din arabă gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 364); confer neogreacă τσιφούτης (tsifoútis), albaneză çifut, bulgară чифу́т (čifút), sârbo-croată чифут/čifut, italiană ceffaute și cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a folosit de asemenea în trecut în spaniolă confer cifuti („evreu”) la Cervantes, Comedias y entremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se folosește numai în Muntenia, dar mai mult decât afirmă DAR.
| Declinarea adjectivului ciufut | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | ciufut | ciufuți |
| Feminin | ciufută | ciufute |
| Neutru | ciufut | ciufute |
| Declinarea substantivului ciufut | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ciufut | ciufuți |
| Articulat | ciufutul | ciufuții |
| Genitiv-Dativ | ciufutului | ciufuților |
| Vocativ | ciufutule | ciufuților |