călca

Din latină calcare.

• AFI: /ˈkəl.ka/

I.

1. (v.intranz.) a pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși.
2. a trece pășind peste ceva.
3. (v.tranz.) (pop.; despre bărbătușul păsărilor) a fecunda.

   Cocoșul calcă găina.

4. (v.intranz.) a intra, a veni undeva, a se abate.
5. (v.tranz.) a cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc.
6. (v.tranz.) (fig.) a încălca pustiind și prădând.
7. (fam.) a veni fără veste undeva sau la cineva.

II.

1. (v.tranz.) a strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele.
2. a bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele.
3. a tescui strugurii cu picioarele.
4. (v.intranz.) a înfrânge o pornire sau un sentiment.
5. a nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc.

III.

1. (v.tranz.) a netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat.

   Calc rufele.

I.

• 1: păși
• 3: fecunda

III.

• 1: netezi, (Ban.) piglui, (prin Maram.) scăci, (Transilv. și Maram.) teglăzi, teglăzui

• a călca îmbrăcăminte: șifona

• călcare
• călcat
• călcător
• călcătoreasă
• călcătorie
• călcătură
• încălca
• încălcare
• încălcător

• A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș
• A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe
• A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva
• A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite
• A călca (sau a păși) în vârful degetelor = a merge atent, fără zgomote
• A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti
• A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti
• A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală
• A nu-i (mai) călca pragul cuiva = a nu (mai) veni pe la cineva
• A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera
• A călca (pe cineva) pe coadă = a provoca supărarea cuiva
• A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe

• DEX online