minte

Vezi și : miňte

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul „modifică pagina” și rezolvând următoarele probleme: Dezvoltare în alte limbi

Din latină mens.

• AFI: /ˈmin.te/

1. facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege.
2. gând, cuget; imaginație; memorie.
3. inteligență, istețime, iscusință.
4. imaginație, fantezie.

• rațiune, intelect

• (loc. adj.) Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă
• (loc. adj. și adv.) fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit

• Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul
• A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul
• Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
• A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
• A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun
• A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
• A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul
• A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra
• A-i sta (cuiva) mintea în loc - se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică

Din minți.

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru minți.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru minți.

• 2: minți

• DEX Online

(italiano)

Derivat din minto.

• AFI: /'minte/

minte

1. forma de feminin plural pentru minto.

   română: urinate