a căpița (third-person singular present căpițează, past participle căpițat) 1st conj.
infinitive | a căpița | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | căpițând | ||||||
past participle | căpițat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | căpițez | căpițezi | căpițează | căpițăm | căpițați | căpițează | |
imperfect | căpițam | căpițai | căpița | căpițam | căpițați | căpițau | |
simple perfect | căpițai | căpițași | căpiță | căpițarăm | căpițarăți | căpițară | |
pluperfect | căpițasem | căpițaseși | căpițase | căpițaserăm | căpițaserăți | căpițaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să căpițez | să căpițezi | să căpițeze | să căpițăm | să căpițați | să căpițeze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | căpițează | căpițați | |||||
negative | nu căpița | nu căpițați |