a distăinui (third-person singular present distăinuie, past participle distăinuit) 4th conj.
infinitive | a distăinui | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | distăinuind | ||||||
past participle | distăinuit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | distăinui | distăinui | distăinuie | distăinuim | distăinuiți | distăinuie | |
imperfect | distăinuiam | distăinuiai | distăinuia | distăinuiam | distăinuiați | distăinuiau | |
simple perfect | distăinuii | distăinuiși | distăinui | distăinuirăm | distăinuirăți | distăinuiră | |
pluperfect | distăinuisem | distăinuiseși | distăinuise | distăinuiserăm | distăinuiserăți | distăinuiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să distăinui | să distăinui | să distăinuie | să distăinuim | să distăinuiți | să distăinuie | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | distăinuie | distăinuiți | |||||
negative | nu distăinui | nu distăinuiți |