obiectā
obiecta
obiectā
From obiecție.
a obiecta (third-person singular present obiectează, past participle obiectat) 1st conjugation
infinitive | a obiecta | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | obiectând | ||||||
past participle | obiectat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | obiectez | obiectezi | obiectează | obiectăm | obiectați | obiectează | |
imperfect | obiectam | obiectai | obiecta | obiectam | obiectați | obiectau | |
simple perfect | obiectai | obiectași | obiectă | obiectarăm | obiectarăți | obiectară | |
pluperfect | obiectasem | obiectaseși | obiectase | obiectaserăm | obiectaserăți | obiectaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să obiectez | să obiectezi | să obiecteze | să obiectăm | să obiectați | să obiecteze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | obiectează | obiectați | |||||
negative | nu obiecta | nu obiectați |