Borrowed from Old Church Slavonic покаꙗти (pokajati, “to repent”), from Proto-Slavic *kajati.
a pocăi (third-person singular present pocăiește, past participle pocăit) 4th conj.
infinitive | a pocăi | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | pocăind | ||||||
past participle | pocăit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | pocăiesc | pocăiești | pocăiește | pocăim | pocăiți | pocăiesc | |
imperfect | pocăiam | pocăiai | pocăia | pocăiam | pocăiați | pocăiau | |
simple perfect | pocăii | pocăiși | pocăi | pocăirăm | pocăirăți | pocăiră | |
pluperfect | pocăisem | pocăiseși | pocăise | pocăiserăm | pocăiserăți | pocăiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să pocăiesc | să pocăiești | să pocăiască | să pocăim | să pocăiți | să pocăiască | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | pocăiește | pocăiți | |||||
negative | nu pocăi | nu pocăiți |