respinge
Probably borrowed from Italian respingere (18th cent), or possibly formed from răs- + (îm)pinge.
a respinge (third-person singular present respinge, past participle respins) 3rd conj.
infinitive | a respinge | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | respingând | ||||||
past participle | respins | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | resping | respingi | respinge | respingem | respingeți | resping | |
imperfect | respingeam | respingeai | respingea | respingeam | respingeați | respingeau | |
simple perfect | respinsei | respinseși | respinse | respinserăm | respinserăți | respinseră | |
pluperfect | respinsesem | respinseseși | respinsese | respinseserăm | respinseserăți | respinseseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să resping | să respingi | să respingă | să respingem | să respingeți | să respingă | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | respinge | respingeți | |||||
negative | nu respinge | nu respingeți |