a sfârcui (third-person singular present sfârcuie, past participle sfârcuit) 4th conj.
infinitive | a sfârcui | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | sfârcuind | ||||||
past participle | sfârcuit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | sfârcui | sfârcui | sfârcuie | sfârcuim | sfârcuiți | sfârcuie | |
imperfect | sfârcuiam | sfârcuiai | sfârcuia | sfârcuiam | sfârcuiați | sfârcuiau | |
simple perfect | sfârcuii | sfârcuiși | sfârcui | sfârcuirăm | sfârcuirăți | sfârcuiră | |
pluperfect | sfârcuisem | sfârcuiseși | sfârcuise | sfârcuiserăm | sfârcuiserăți | sfârcuiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să sfârcui | să sfârcui | să sfârcuie | să sfârcuim | să sfârcuiți | să sfârcuie | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | sfârcuie | sfârcuiți | |||||
negative | nu sfârcui | nu sfârcuiți |