Inherited from Latin impingere, present active infinitive of impingō.
a împinge (third-person singular present împinge, past participle împins) 3rd conj.
infinitive | a împinge | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | împingând | ||||||
past participle | împins | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | împing | împingi | împinge | împingem | împingeți | împing | |
imperfect | împingeam | împingeai | împingea | împingeam | împingeați | împingeau | |
simple perfect | împinsei | împinseși | împinse | împinserăm | împinserăți | împinseră | |
pluperfect | împinsesem | împinseseși | împinsese | împinseserăm | împinseserăți | împinseseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să împing | să împingi | să împingă | să împingem | să împingeți | să împingă | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | împinge | împingeți | |||||
negative | nu împinge | nu împingeți |