a șfărui (third-person singular present șfăruiește, past participle șfăruit) 4th conj.
infinitive | a șfărui | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | șfăruind | ||||||
past participle | șfăruit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | șfăruiesc | șfăruiești | șfăruiește | șfăruim | șfăruiți | șfăruiesc | |
imperfect | șfăruiam | șfăruiai | șfăruia | șfăruiam | șfăruiați | șfăruiau | |
simple perfect | șfăruii | șfăruiși | șfărui | șfăruirăm | șfăruirăți | șfăruiră | |
pluperfect | șfăruisem | șfăruiseși | șfăruise | șfăruiserăm | șfăruiserăți | șfăruiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să șfăruiesc | să șfăruiești | să șfăruiască | să șfăruim | să șfăruiți | să șfăruiască | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | șfăruiește | șfăruiți | |||||
negative | nu șfărui | nu șfăruiți |