Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvânt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un derivat de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în albaneză kut(a) („câine”) (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvântul slavă (veche) kotelĩ (DAR; Scriban) sau rusă kotejko („pisică”) (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeuropean (Lahovary 326).
Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli („a iscodi”) (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu singular analogic) sau mai probabil coțăi („a tăia coada”) (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt singular analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu derivare pe care îi propunem în continuare.
| Declinarea substantivului cotei | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cotei | cotei |
| Articulat | coteiul | coteii |
| Genitiv-Dativ | coteiului | coteilor |
| Vocativ | coteiule | coteilor |