ghioc

Etimologie necunoscută. Poate în legătură cu latină glaucus.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

1. (bot.; reg.) albăstrea.

• (bot.) albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică

• scai-galben
• scai-ghimpos

Există mai multe ipoteze.

Din latină căvum („gaură”), al cărui rezultat *gău, confer găoace, a primit apoi sufixul -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenție expresivă, care ar fi apropiat acest cuvânt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, confer ghiolcăi.

A fost considerat derivație din slavă glogŭ (Cihac, II, 129); din latină gullioca („coajă verde de nucă”) (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din latină cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, confer împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), confer italiană chiocca („țeastă”) (Battisti, II, 904), sassareză ciogga, logudoreză gioga.

1. (zool.) (Cypraea) gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde; (p.restr.) cochilia acestor melci, întrebuințată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva.

• ghiocel

• ghiocear
• ghiociar

• A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului

• melc

• DEX '98 via DEX online