a binemerita (third-person singular present binemerită, past participle binemeritat) 1st conj.
infinitive | a binemerita | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | binemeritând | ||||||
past participle | binemeritat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | binemerit | binemeriți | binemerită | binemerităm | binemeritați | binemerită | |
imperfect | binemeritam | binemeritai | binemerita | binemeritam | binemeritați | binemeritau | |
simple perfect | binemeritai | binemeritași | binemerită | binemeritarăm | binemeritarăți | binemeritară | |
pluperfect | binemeritasem | binemeritaseși | binemeritase | binemeritaserăm | binemeritaserăți | binemeritaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să binemerit | să binemeriți | să binemerite | să binemerităm | să binemeritați | să binemerite | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | binemerită | binemeritați | |||||
negative | nu binemerita | nu binemeritați |