gând

română

Etimologie

Din maghiară gond.

Pronunție

• AFI: /gɨnd/

Substantiv

1. proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare.

   Îi treceau multe gânduri prin cap.

2. închipuire, imaginație, fantezie; inspirație.

   Gândul îl purta departe.

3. loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie.

   I-a ieșit din gând.

4. intenție, plan.

   A venit cu gând bun.

5. convingere, părere.
6. voie, dorință, plac.

   Toate s-au făcut după gândul lui.

Cuvinte derivate

• gândi

Expresii

• A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee
• A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță
• Ca gândul = extrem de repede
• (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată
• A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi
• A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva)
• A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora
• A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva
• Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta
• Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți
• A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee
• A-și pune în gând = a lua hotărârea să..
• A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva
• A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să..

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online