persoană

Din latină persona.

• AFI: /perˈso̯a.nə/

1. individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească.
2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexie, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus.

• 1: om, individ, ins, erou, personaj

• personal
• personifica
• personificare
• personificat
• personaj
• personalitate

• Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile.
• Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei.

• (loc. adj. și adv.) În persoană = însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva).
• (loc. adj.) În persoană = întruchipat, în carne și oase, personificat.

• Persona non grata = persoană nedorită într-o situație, instituție, țară, folosit în mod oficial în contextul în care un demnitar aparținând unui stat nu mai e dorit pe teritoriul altuia, de regulă datorită unor tensiuni sau dispute, de regulă la început ori chiar climax