aclama
aclama
Borrowed from French acclamer, from Latin acclamare.
a aclama (third-person singular present aclamă, past participle aclamat) 1st conj.
infinitive | a aclama | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | aclamând | ||||||
past participle | aclamat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | aclam | aclami | aclamă | aclamăm | aclamați | aclamă | |
imperfect | aclamam | aclamai | aclama | aclamam | aclamați | aclamau | |
simple perfect | aclamai | aclamași | aclamă | aclamarăm | aclamarăți | aclamară | |
pluperfect | aclamasem | aclamaseși | aclamase | aclamaserăm | aclamaserăți | aclamaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să aclam | să aclami | să aclame | să aclamăm | să aclamați | să aclame | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | aclamă | aclamați | |||||
negative | nu aclama | nu aclamați |
aclama