From avânt, from vânt. Less likely from Latin adventāre, present active infinitive of adventō, from adventus.
a avânta (third-person singular present avântă, past participle avântat) 1st conj.
infinitive | a avânta | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | avântând | ||||||
past participle | avântat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | avânt | avânți | avântă | avântăm | avântați | avântă | |
imperfect | avântam | avântai | avânta | avântam | avântați | avântau | |
simple perfect | avântai | avântași | avântă | avântarăm | avântarăți | avântară | |
pluperfect | avântasem | avântaseși | avântase | avântaserăm | avântaserăți | avântaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să avânt | să avânți | să avânte | să avântăm | să avântați | să avânte | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | avântă | avântați | |||||
negative | nu avânta | nu avântați |