implora
implora
implōrā
implora
Borrowed from French implorer, from Latin implorare.
a implora (third-person singular present imploră, past participle implorat) 1st conj.
infinitive | a implora | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | implorând | ||||||
past participle | implorat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | implor | implori | imploră | implorăm | implorați | imploră | |
imperfect | imploram | implorai | implora | imploram | implorați | implorau | |
simple perfect | implorai | implorași | imploră | implorarăm | implorarăți | implorară | |
pluperfect | implorasem | imploraseși | implorase | imploraserăm | imploraserăți | imploraseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să implor | să implori | să implore | să implorăm | să implorați | să implore | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | imploră | implorați | |||||
negative | nu implora | nu implorați |
implora